Se afișează postările cu eticheta HALUPA ALEXANDRU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HALUPA ALEXANDRU. Afișați toate postările

Pace abrutizata

de [BARNABAS ]
2009-07-27  |     | 


Metafizica decojită până la os
Cu un amplu efort de nepăsare
Cearcănile luminii întoarse pe dos
Înduioşată disperare.

Lângă pacea abrutizată
Stă omul cu instinct de pahar
Unde nu a fost ultima dată
Să-i fie iubire macar...

Unde sinergiile se întrec
Cu chipul în chip de oglindă
Şi apa călcând a înec
să se întindă!

Tace imensul, tace cat poate
Freamătă sângele la orizont
Crucea altuia lipită de spate
Tace ca mila pe front.

Tace un răspuns cât o geneză
Lângă omul cu instinct de pahar.
Metafizica decojită până la os
Şi trecută în calendar.

ABSINT

de [BARNABAS ]
2009-07-15  |     | 


Pe braţul timpului mult îndurat
Metamorfozele-mpietrind de dor.
Cu cerul gurii mării prea uscat
declin suav,fermecător.

Nimicul agăţat în zbor
de altceva mult mai probabil...
Declin suav fermecător
şi-un întuneric imuabil.

Nu-i de pătruns atâta taină
Atâta proscrisă încordare
şi-atâta nenoroc şi spaimă
Pentru o ultimă-ncercare,

de-a deznădăjdui complet
de-a refula într-o minune.
Picioare lungi de scurt atlet
Peste o lume,peste lume.

Panteon

de [BARNABAS ]
2009-02-27  |     | 



Cine a răscolit frumuseţea acestui mort?
Dând timpului prilej de relaxare,
Şi ce-i cu florile transformate-n cărămizi
Şi mortul într-o floare.

Trece şi o noapte sleită de întuneric
Trece şi mortul la nemuritori
Ca o lacrimă ce-şi plânge de milă
cu morţi sau cu flori.

Cine a răscolit frumuseţea acestui mort?
mort pe deplin niciodată,
şi ce-i cu braţele crucii paralizate?
când se simte îmbrăţişată.

Depun mărturie mincinoasă
acoliţii raiului modest.
Restul e doar înmormântare
poate chiar înmormântare de rest.

contemporani cu mantuirea

de [BARNABAS ]
2009-02-27  |     | 


Nici nu apucăm bine să iubim
Tot ceea ce avem de iubit,
Dă viaţa o pagină la întâmplare
Şi poate ajunge la sfârşit.

Nici nu apucăm bine să îmbrăţişăm
Pe părinţi, pe copii,pe toţi care-i ştim
Că ni se usucă braţele fără voie
Şi culmea:îmbătrânim!

Ce legi ne-ai dat Doamne,ce legi!
(Vai cât am vrea să fie altfel)
Nu călcăm bine pe pământ
Că trebuie să fim în el.

Dar ce este mai frumos
şi cum putem împodobi mai bine firea
decât să înţelegem că suntem toţi
-contemporani cu mântuirea-

Decât să înţelegem că suntem toţi
O tăcere,grăitoare în El!
Nu ne mai naştem şi totuşi ne naştem
Că nu poate fi altfel.

Ma cutremur


de [BARNABAS ]
2008-09-02  |     | 

Am purtat sufletul unei minţi
pururea nliniştite!
Vai,eu la orice pas
mă puteam zeifica!
Beam intr-o noapte
cât două armate
şi îmi strigam izbânda
care nu era.

Teamă-i va fi iadului
să-mi privească
faţa buhăită de Noroc
(ochii amestecaţi cu un cer
mereu
în alt loc)

Gras ca un buzunar
de preot devotat,
trebuie să dorm
trebuie să-mi îmblânzesc
apocalipsa!
Oricum dacă mă retrag
un nimeni carismatic
îmi va duce lipsa.

Mă cutremur şi nu simt,
mă îngrop şi sufăr de dezgropăciune
mă topesc din tot talentul
şi tot aduc a tăciune!

Iertaţi-mi orice negreşeală
Iertaţi-mi arsenalul de minuni
Uite chiar mă calc în picioare
până dau de străbuni!

E ultimul timp posibil în mine.

Iertaţi-mi delirul
Iertaţi-mi şi beţia.
Înainte de a mă naşte
din Dumnezeu
am născut
poezia!

Grija

de [BARNABAS ]
2008-08-14  |     | 


Să-mi daţi de pomană o mânăstire
dintre cele mai vechi cu putinţă.
Un vers cuminte şi câţiva preoţi
sătui de credinţă.

Să-mi daţi de pomană un izvor
un munte sau puţină ciocârlie
că nu se ştie ce mă aşteaptă
chiar nu se ştie...

Sa-mi dati de pomana o inima
una în Hristos încercată.
Să-mi daţi de pomană zâmbetul
tras pe roată.

Şi apoi mă descurc eu
(Nu ajung pomenile caut alt motiv)
Poate nu mă încurcă El dumnezeieşte
şi definitiv!

Delir

de [BARNABAS ]
2008-08-11  |     | 


Mâncam resturi de timp
în vase de sânge.
Vasele de sânge spălate
cu apă neizvorâtă,
apa neizvorâtă
biciuită cu lumină.
Cu lumină în frunte
călăream iapa întunericului.
Iapa întunericului
era potcovită
cu resturi de timp
sau vase de sânge
pe care apa neizvorâtă
le-a născut în lumina
frunţii mele biciuite.

Moment

de [BARNABAS ]
2008-08-11  |     | 



Rănile ca nişte flori neculese
Şi singurătatea unui clopot fugar.
Am deocheat lumina cu un vers
nesigur de rar.

Cât au stat mâinile
de înfricoşate şi de cuminţi.
De la o vreme strâng cerul de gât
şi mă pătez cu sfinţi.

Lacrimi înghesuite cu sila
Într-un miez amar de pâine.
"Azi vei fi cu mine în rai!"
poate şi mâine...

TOAMNA DESFRANATA

de [BARNABAS ]
2008-08-08  |     | 


Niciun gând azi nu-mi suspină
Sunt mahmur de tescovină
Şi de bere si de vin
şi de ultimul pahar
prea plin.

Niciun gând azi nu mă doare
Sunt mahmur şi n-am scăpare
Cred în Bachus şi muze
şi în ţuica ce-a rămas
pe buze.

Niciun gând azi nu-mi suspină
Sunt mahmur dar nu-s de vină
c-am să beau şi-mbătrânesc
într-o toamnă desfrânată
ca pe fata ce-o iubesc.

TANAR

de [BARNABAS ]
2008-08-08  |     | 


Sunt cel mai tânăr din oraşul acesta
Ursitoare celebre mi s-au spovedit.
Am fost şi naşul cerului
Când Anonimul l-a încerit.

Sunt atât de tânăr că nu
mă încape sufletul dat.
Păşesc în gene pe covorul de iluzii
al unei vieţi de condamnat.

Sunt cel mai tânăr din oraşul acesta
De tânăr mă recunoaşte întreaga suflare.
Tot eu la căpătâiul morţii
am fumat prima lumânare.

Sunt tânăr cum nu există asemănare
În orice clipă sângele mă celebrează.
Şi rămân la toate tânăr
Sub auspiciile de rază!

VIORI TURNATE IN STICLE

de [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 


Aşa cum vă iubesc
aşa cum mi se pare
că nu voi muri
citind întreaga poezie
şi niciuna dintre poezii
aşa cum mă alătur vouă
cu dor de răul ce-l întrezăresc
aşa cum mi se pare
că nu voi muri
aşa cum vă iubesc.

viori turnate în sticle
şi sticle turnate în viori
suntem descoperitorii
niciunei comori
şi pentru că niciodată
nu vom fi pe scenă
ne rămâne
suprema satisfacţie
de a huidui
citind întreaga poezie
şi niciuna dintre poezii.

nimeni nimănui
nu i se închină
aşa cum vă iubesc
dacă vă ucid
nu ar fi
nicio crimă

MOTIV DE MINUNE

de [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 


Am iubit o curvă şi m-a părăsit
Dar am iubit-o cum nu se poate spune.
În sânii preagustaţi am găsit
-amplu motiv de minune-

Fumoasă cât să nu inebuneşti
(Te şi năştea dacă-i lăsai ciubuc)
Şi sigur n-avea buze pământeşti...
Vai amintindu-mi iar devin năuc.

Recita Bacovia mai sfâşietor ca mine
De-şi croşetau gândacii ştreangul pe podea!
"Şi unde este cel care nu vine?"
Din toată reîncarnarea mă-ntreba.

Cum poate atâta haos în mine să se-adune?
Sunt secole de-atunci,sunt istovit...
Şi iarşi versul care ne supune:
Am iubit o curvă şi m-a părăsit.

DEMONIZAT DE IDEAL

de [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 


Când pădurea de sticle foşneşte pe-aproape
Mă ridic peste cer să te strig de niciunde.
Prieten luciferic,tulburare de ape
Niciun vers de al tău nu-mi răspunde.

Prieten fără nume dăruit tristeţii
Ţi-ai ferecat inima în turnuri misterioase
Şi cum stau uimit în pragul dimineţii
Melancolii celebre-mi plouă-n oase.

La un pariu cu neprihănirea te-am pierdut
Şi încă n-am murit de-atâta vină!
Şi dacă iadul prin suflet mi-a trecut
L-am stors de jale până a curs lumină!

Am aflat şi calea spre izvorul tinereţii
Ce acum vine cumplit să ne inunde.
Prieten fără nume dăruit tristeţii

Mă ridic peste cer să te strig de niciunde.

DEMONIZAT DE IDEAL

de [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 


Cu mâinile murdare de aşteptare
Fumez ultimul nerv în putere.
Ţipăt oval a căzut din sertare
Minciuna se-ascunde în miere.

Horcăie ura în vene palustre
Veşnicia linge bulgări de sare
Fumul rămâne spânzurat de lustre
Blestemat în nemişcare.

Demonizat de ideal
Cuvântul are voie să ţipe.
În palma ciobită de-areal
Aţipesc bubonice clipe.

Drojdiile focului scârţâie-amar
Coarnele pernelor scuipă mister,
Traversând pe brânci un coşmar:
Ceru-şi scurteză din cer.

NOBIL PACAT

de [BARNABAS ]
2008-08-05  |     | 


Se crapă de ziuă.

Se crapă de somn
Se crapă de dor
Se crapă de neîncredere
Se crapă de nebunie
Se crapă de metafizică
Se crapă de glorie
Se crapă de ftizie
(De s-ar crăpa şi de înviere)
Se crapă de zburător palpabil
Se crapă de probabil.

Se crapă de rău şi de bine
Se crapă de un nobil păcat
Şi dacă mă crăp de mine pentru tine
Nu mă mai termin de crăpat.

TRISTETE ALBASTRA


de [BARNABAS ]
2008-08-05

In loc de palme avea două icoane
Şi lumea incepuse sa-l laude
Dar tocmai el vazând fericirea
Nu putea să aplaude.

In loc de buze avea coperţi de Scriptură
Totdeauna vii,totdeauna mute
Dar tocmai el iubind nespus
Nu putea să sărute.

Şi în loc de suflet avea o rugăciune
Mai dragă decât poemele drage
Dar tocmai el crezând că mai crede
Nu putea să se roage.

Şi apoi niciodată nu s-a ştiut
Adevărul cel mult adevărat
Că lumea a început să-l îngroape
Pe cel de neîngropat.