DEMONIZAT DE IDEAL

de HALUPA ALEXANDRU [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 

Când pădurea de sticle foşneşte pe-aproape
Mă ridic peste cer să te strig de niciunde.
Prieten luciferic,tulburare de ape
Niciun vers de al tău nu-mi răspunde.

Prieten fără nume dăruit tristeţii
Ţi-ai ferecat inima în turnuri misterioase
Şi cum stau uimit în pragul dimineţii
Melancolii celebre-mi plouă-n oase.

La un pariu cu neprihănirea te-am pierdut
Şi încă n-am murit de-atâta vină!
Şi dacă iadul prin suflet mi-a trecut
L-am stors de jale până a curs lumină!

Am aflat şi calea spre izvorul tinereţii
Ce acum vine cumplit să ne inunde.
Prieten fără nume dăruit tristeţii

Mă ridic peste cer să te strig de niciunde.

DEMONIZAT DE IDEAL

de HALUPA ALEXANDRU [BARNABAS ]
2008-08-06  |     | 

Cu mâinile murdare de aşteptare
Fumez ultimul nerv în putere.
Ţipăt oval a căzut din sertare
Minciuna se-ascunde în miere.

Horcăie ura în vene palustre
Veşnicia linge bulgări de sare
Fumul rămâne spânzurat de lustre
Blestemat în nemişcare.

Demonizat de ideal
Cuvântul are voie să ţipe.
În palma ciobită de-areal
Aţipesc bubonice clipe.

Drojdiile focului scârţâie-amar
Coarnele pernelor scuipă mister,
Traversând pe brânci un coşmar:
Ceru-şi scurteză din cer.

NOBIL PACAT

de HALUPA ALEXANDRU [BARNABAS ]
2008-08-05  |     | 

Se crapă de ziuă.

Se crapă de somn
Se crapă de dor
Se crapă de neîncredere
Se crapă de nebunie
Se crapă de metafizică
Se crapă de glorie
Se crapă de ftizie
(De s-ar crăpa şi de înviere)
Se crapă de zburător palpabil
Se crapă de probabil.

Se crapă de rău şi de bine
Se crapă de un nobil păcat
Şi dacă mă crăp de mine pentru tine
Nu mă mai termin de crăpat.

TRISTETE ALBASTRA

de HALUPA ALEXANDRU [BARNABAS ]
2008-08-05

In loc de palme avea două icoane
Şi lumea incepuse sa-l laude
Dar tocmai el vazând fericirea
Nu putea să aplaude.

In loc de buze avea coperţi de Scriptură
Totdeauna vii,totdeauna mute
Dar tocmai el iubind nespus
Nu putea să sărute.

Şi în loc de suflet avea o rugăciune
Mai dragă decât poemele drage
Dar tocmai el crezând că mai crede
Nu putea să se roage.

Şi apoi niciodată nu s-a ştiut
Adevărul cel mult adevărat
Că lumea a început să-l îngroape
Pe cel de neîngropat.